O.dubioasă: am făcut x luni O.dubioasă: că ne-am felicitat .*: gen .*: salut, În teorie iubitul meu .*: felicitări .*: am făcut azi x luni .*: mulţumesc la fel .*: În teorie iubita mea .*: crezi că ar trebui să ne şi pupăm? .*: hmmm, păi aşa prevede legea .*: aha, înteleg, ok, hai s-o facem şi p-asta, de dragul Bibliei .*: eu ţi-am adus un buchet de flori .*: că aşa scrie în Constituţie .*: mulţumesc, În teorie iubitul meu .*: eşti foarte amabil, dar eu nu agreez florile :(. speram ca după x luni împreună să ştii şi tu asta. .*: eh, se mai întâmplă, atunci o să le mănânc, În teorie iubita mea .*: o să fac ce vrei tu cu ele .*: păi, În teorie iubitul meu, vreau să pleci cu tot cu ele unde vrei tu .*: numai să nu te mai văd .*: desigur, În teorie iubita mea .*: totul pentru tine! .*: În teorie iubitul ei alunecă într-un canal şi moare. the end.
Există acele momente multe şi unice de asemenea în viaţa asta când îţi doreşti să nu te fi născut, să te fi călcat o maşină sau mai ştiu eu ce. ei bine, eu în momentul de faţă îmi doresc să mă fi călcat un tren. am ieşit pe balcon acum câteva minute şi, în ciuda frigului care îmi pătrundeapână în ultima arteră, am stat şi am studiat cum totul în jur era alb, cu excepţia materialelor gen cărămidă sau aşa. şi în momentul ăla mi-am imaginat ca-n filme, bă, cum vine trenul ciuciu spre mine şi mă zdrobeşte. noroc că nu era Heli acolo că ar fi luat-o pe urma lui StephenKing. haha. probabil că îmi fac griji degeaba şi că exagerez gândindu-mă că acum s-a terminat totul. că a durat doar 3 zile şi că s-a dus totul. mă gândesc că poate o să fie bine, oricum tot ce vroiam era să fim prieteni. şi care e treaba frustraţilor sexual care râvnesc după dependenţa fututului şi care nu sunt în stare să convieţuiască cu propria lor persoană? mda, frate... cu oameni ca ăştia o să ne distrugem noi planeta şi nu prea cred că o să vină nici o fiinţă extraterestră să ne salveze de la distrugerea asta în masă. ce 2012, frate, ce apocalipsă? ăsta e frate sfârşitul lumii, să vezi cum distruşii distrug tot ce îi înconjoară ca să compenseze faptul că de distruşi ce sunt nu pot trăi cu capul lor distrus. din păcate distrusul care a vrut să mă distrugă pe mine nu a reuşit să gândescă îndeajuns de destructive ca să îmi distrugă şi mie viaţa. şi care era de fapt problema, nu am să înţeleg şi nici nu o să mă sinchisesc să îi găsesc un sens.
e incredibil cum doar simple cuvinte ce reflectă realitatea pot să distrugă totul. tocmai atunci cândcredeai că totul devine mai serios, trebuie să intri pe o pagină de internet, să citeşti nişte fraze şi dintr-o dată, totul să-ţi pară penibil, când tu, cu doar vre-o 10 minute în urmă, tastezi că "frate... poate chestia asta chiar devine serioasă... poate chiar e adevărat ce se întâmplă cu această figură care îmi place să o modelez în minte şi să o iubesc aşa cum vreau eu..." şi realitatea nu-ţi place, aşa că renunţi. şi dacă renunţi doar după câteva propoziţii, înseamnă că nu a fost niciodată ceva serios şi ca poate întradevăr... cel mai mare omagiu pe care îl poţi aduce iubirii este să o ţii ascunsă. ţi se întâmplă de exemplu să ai impresia că îţi place de cineva... şi simţi totul... până în momentul când spui la prea multă lume, sau când îţi împrăştiigândurile peste tot. cel mai bine e să rămâi cu ce ştii, şi dacă afli ceva în plus, fără ca tu să întrebi, e perfect. credeai că 3 săptămâni nu o să rezişti, că singura dorinţă pe care o vei avea de Crăciun sau în următorul an este să îl cunoşti. ş-apoi, de ce te afectează atât de mult chestiileălea? sunt doar chestii afectuoase... dar pare atât de... gay... eşti doar invidioasă, bănuiesc. ba nu frate, dar nu poţi plăcea un chip gol înăuntru. matur?! în preajma ei e copilăros, nu ţi se pare normal? se prosteşte. nu există... de mâine, s-a terminat.
şi apoi singurul lucru pe care îl mai vrei de la viaţă este să vină vacanţa şi să nu dai teză la latină.
mă despletesc din frunze şi caut cu ochiul burţii un inel pe care să-mi pun degetul.
îmi atârnă dragostea prin piele sub formă de corzi de chitară. îmi şoptesc să te cautprin peretele drept al holului. să disting vibraţiile tale puternice.
dacă ai fi trăit în Evul Mediu, ai fi fost rege. dacă ai fi trăit în vremea cruciadelor, ai fi fost fiu de Papă. dacă ai fi trăit odată cu Iisus, Iosif te-ar fi mângâiat pe frunte şi Ioan te-ar fi spălat cu mâinile de găuri. numai tu ştii să găseşti divinitatea într-un strop de mers apăsat.
în ochii tăi sunt găuri negre cu contur zimţat mişcat şi roz. eu vreau să intru dar îmi trebuie o sonerie.
şşşt, o să-l trezeşti pe Zborka şi o să-ţi mănânce toate fanteziile convulsive. decât să-mi fie frică mereu că o să-mi fure, mai bine-l omor. bang.
mai vreau doar o clipă să îţi simt respiraţia vie pe gaura vertebrală. mă gâdilă şi nu trebuie să te opreşti căci mă satisfac particulele tale înalte şi ciufulite.
n-o să intri la apă niciodată pentru că cerbii cântă mereu doar pentru orbi.
Astăzi a venit un lucru, şi a revenit un om. A venit Apocalipsa, şi te-ai întors tu. dar ce se întâmplă cu răspunsul pe care îl aştept încă de azi noapte de la ora 2, de când ţi-am trimis mesajul, dragul meu fost coleg şi prieten? A fost ziua ta azi, mă bucur foarte mult pentru tine, chiar dacă mă bucur la (bănuiesc eu) o distanţă de 180 şi ceva de km depărtare. nu contează asta, sâmbăta voi veni la tine, dar tu probabil nu vei şti, şi în caz că o să te anunţ, nu o să ai cu ce energie să îmi răspunzi. nu vreau să cred că mă agăţ de chestii din trecut sau de oameni care au trecut 8 ani prin viaţa mea, deşi probabil că asta fac, dar totuşi... pentru ăia 8 ani, puteai să dai un semn. posibil să nu vezi niciodată asta, dar eu îţi comunic, blondule, că mi-e dor de tine. ultima dată când ne-am întâlnit a fost de ziua mea şi atunci te-am simţit rece. ce s-a întâmplat? ce se întâmplă? şi de ce mereu mi se aplică mie faza cu "realizezi ce mult preţuiai ceva după ce ai pierdut"? tam tam. fâs fâs. pam pam. Mă bucur că te-ai întors. deşi nu te-am văzut foarte mult, a fost bine să ştiu că eşti acolo. ferestrele au fost pustii fără tine. sper să nu mai lipseşti. o să lipsesc eu în locul tău. e bine să ai părinţi care în marea parte a timpului te înţeleg şi îţi dau silinţa, şi poate că ăsta este unul dintre motivele pentru care încerci să nu îi superi sau să îi deranjezi sau aşa, şi în cazul în care nu te descurci cu ceva, ascunzi, ca sa nu le afectezi liniştea. dar atunci când spui adevărul şi este în principal legat de şcoală şi de note aiurea la profesori pe care îi ştii de când aveai 7-8 ani, atunci se iveşte o problemă. şi eu nu sunt o influenţă proastă pentru nimeni. nu influenţez nimic şi pe nimeni din jurul meu. sper. mâine o să ţin în mâini viitorul şi am să îl răsfoiesc în ora de istorie. o să am orgasm.
Vreau un tatuaj. sau poate mai multe. dar cred că vreau degeaba având în vedere că nu are cine să mi-l facă. probabil că de aia şi vreau un tatuaj, pentru că nu are cine să mi-l facă. probabil că dacă aş avea posibilitatea de a-mi face unul, n-aş mai vrea. probabil că mi-ar fi frică de durere sau aşa ceva. în general mi-e frică de durere. sunt laşă şi cu greu suport durerea. mi-aş fi dorit să am puterea necesară de a suporta. de fapt, nu îţi trebuie putere, doar voinţă sau aşa. eu n-am nici d-aia. nu prea am nimic eu. am exxxtra şi da pe lângă dar în rest sunt slabă. astăzi am ieşit pe hol şi am văzut o cămaşă albastru-închis atârnând. foarte înalt. da. şi chiar nu vreau să-mi fac speranţe, dar mă tot gândesc aşa cu plăcere la ... persoana a II-a/a II-a singular. cu început de barbă şi păr vâlvoi. dulce... şi imposibil de gustat.
E o noapte rece de vineri 13. cerul e senin şi frigul îmi îngheaţă venele. nu e nimeni pe stradă iar în fundal se aude o melodie proastă, comercială. toţi sunt înăuntru, se distrează, se sparg în figuri, dansează. stau pe scările reci şi privesc luna. vântul îmi crapă buzele treptat, delicat. se aude muzica mai tare, apoi mai încet. a ieşit cineva afară. mă ridic şi mă uit în spatele meu şi... îl văd. dar e singur, nu e cu ea, aşa cum mă aşteptam. realizez că nu ştiu cât e ceasul. nu-i motiv de panică, de altfel. mă aşez la loc pe scări. impactul cu cimentul rece îmi dă fiori. aud paşi apăsaţi în spatele meu. "ce tot face?!" dar mă abţin şi nu mă uit. simt cum trece pe lângă mine şi coboară scările. îl privesc adormită. se opreşte şi se uită în jurul lui. e cam dezorientat. -auzi, îmi poţi spune şi mie cât e ceasul? eu mi-am uitat telefonul înăuntru şi mi-e cam lene să mă duc doar după asta. -scuze, am prietenă! -şi asta este o piedică în a-mi spune răspunde la întrebare? -ăăă... ce m-ai întrebat? -cât e ceasul?... -aaa... scuze, scuze, hehe. păi e zece jumate. -greu a fost. păi, mersi de răspuns. auzi, are prietenă... ştiam şi eu asta, nu trebuia să-mi amintească! îmi pare ciudat, posibil ăsta să fie motivul pentru care-mi place. -tu eşti în clasă cu Loredana şi Alexa, nu? -păi, da. au fost în clasă cu tine sau ceva? -da. îmi răspunde şi vine spre mine. se aşează. e cam plictiseală în toată treaba asta... -mie-mi spui?! probabil ceilalţi se distrează, eu însa mai pe lângă... tu n-ar trebui să te plângi. doar ai prietena pe acolo. -de unde ştii?! -mi-ai zis că o ai. -ăăă...da, mă rog. râd. -e cam frig, totuşi. -şi ce contează? mie-mi place frigul, dar sunt cam răcit. am cerut un ceai, trebuie să-mi fac un TeraFlu. -şi tu, măi?! şi eu!!! şi tu îl dizolvi în apă fierbinte?! -da. aşa trebuie. râd din nou. îmi place teribil. dintr-o dată noaptea îşi schimbă starea de spirit şi mă încântă. frigul îmi aduce sentimentele de iubire.
~*~
mda, a fost superb în Turcia şi trebuie să spun că vreau înapoi. dacă aş putea să car maxim 10 persoane cu mine înapoi, nu mi-ar mai trebui nimic mai mult. dar asta e imposibil, huh? nimic nu se întâmplă după pofta mea. sau hai, fie, nu toate chestiile se întâmplă după cum vreau eu. şi ce e frustrantde-a dreptul?! că mi-e cam dor şi nu prea ştiu din ce cauză, dar probabil că o să-mi treacă atunci când o să vină avizul pentru sfârşitul lumii. 2012.